Is 43,16-21
Fil 3,8-14
In 8,1-11
În timpul unei ore de religie un copil fusese întrebat la un moment dat, ce este adulterul? După ce a stat și s-a gândit puțin, copilul s-a ridicat și a spus, Cred că adulterul este păcatul adulților, păcatul e trei adulți. De aceea și este numit adulter.
Când vine vorba de relații adultere, trei persoane sunt implicate dintre care, două dintre ele sunt căsătorite și formează un cuplu. Acesta și este motivul pentru care acel copilaș a numit acest tip de relație ca una adulteră. E greșit ca un bărbat și o femeie să creadă că această relație ilicită are loc doar între doi dintre ei. Iar asta fiindcă păcatul nu mai este unul personal ci devine unul social. De fiecare dată când comitem un păcat, cei din jurul nostru ajung să fie și ei afectați de către acesta. Cu alte cuvinte, nu există așa numitul păcat personal, privat, păcatul meu. Când comitem un păcat Dumnezeu e cel care ajunge să fie rănit, ceilalți oameni sunt răniți și ei, la fel de mult precum cel păcătos.
În textul evangheliei de astăzi, farisei aduc la Isus o femeie ce abia fusese prinsă în adulter, pentru a-l putea prinde în capcană. Dacă Isus ar fi răspuns că acea femeie trebuie să fie eliberată atunci farisei ar fi spus că încalcă legea mozaică care spunea că astfel de femei trebuie omorâte cu pietre, încurajându-i astfel pe oameni să comită un alt păcat. De fapt, ei deja cunoșteau această lege a lui Moise și că ea trebuie aplicată acestei femei, că Dacă se găseşte un bărbat culcat cu o femeie căsătorită, să moară amândoi: şi bărbatul care s-a culcat cu femeia, şi femeia!, (Deut 22,22) putem citi în cartea Deuteronomului la capitolul 22. Legea iudaică trata adulterul cu o seriozitate foarte mare, ca pe o crimă din moment ce astfel violai ordinea stabilită de Dumnezeu și răneai stabilitatea căsătoriei și a vieții de familie. Era unul dintre cele mai grave păcate ce erau pedepsite cu moarte.
Pe de altă parte, dacă Isus spunea că ea trebuie omorâtă cu pietre, atunci toți oameni ar fi spus că Isus este foarte crud. Avea să își piardă reputația devenind totodată un prieten al păcătoșilor, al celor lipsiți de compasiune. Ar fi fost etichetat ca un învățător dublu care pe de o parte predică iertarea însă pe care nu o practică nici măcar el. Acesta este motivul pentru care Isus le-a spus că Acela dintre voi care este fără de păcat să arunce primul cu piatra în ea! (v.7). Probabil că în acel moment, toți acei oameni adunați acolo pentru a o omorî au început să se uite uimiți unul la celălalt. Probabil că se priveau reciproc iar apoi la pietrele care le țineau deja în mâini. După ce a spus această frază, Isus i-ar s-a aplecat la pământ și a început să scrie pe nisip. Biblia nu ne spune însă ce anume scria Isus acolo, însă conform unor comentarii ale Bibliei, Isus probabil, în primul rând scrisese numele lor personale, ale fiecăruia dintre ei, iar în dreptul fiecărui nume ar fi scris păcatul acelei persoane. În momentul în care farisei și bătrâni au văzut ce scrisese Isus, sunt sigur că cu toți, au început să plece, începând cu cei mai bătrâni. Textul evangheliei de astăzi ne spune că cei mai bătrâni au plecat primi fiindcă aveau cele mai multe greșeli de care deja le păreau rău, păcate comise pe parcursul vieții lor. Aceștia realizaseră că și ei au păcătuit și că meritau să fie în locul acelei femei, să fie și ei omorâți cu pietre.
În momentul în care Isus a rămas singur cu femeia, după cum spusese și sfântul Augustin cu referire la acest pasaj evanghelic, că Relicti sunt duo: Mesira et misericordia, care tradus ar însemna Au rămas doi, mizeria și milostivirea, Isus o întrebase Femeie, unde sunt ei? Nu te-a condamnat nimeni?” Ea i-a zis: “Nimeni, Doamne”. Isus i-a spus: “Nici eu nu te condamn; mergi, de acum să nu mai păcătuieşti! (In 8. 10,11). Ca răspuns Cristos îi spusese, că ei i sa acordat o șansă nouă. Că datoria ei de acum înainte e aceea ca ea să dovedească că nu va mai face așa ceva de acum înainte, că poate face mai bine de acum încolo. Cu alte cuvinte, Isus nu a aprobat păcatul, dar categoric a refuzat să-l condamne pe cel păcătos.
Această femeie adulteră ne reprezintă pe toți, pe fiecare dintre noi. Cu toți suntem păcătoși, probabil mult mai răi decât ea. Dacă ne întoarcem la acel copilaș mic, despre care am vorbit la început, când a fost întrebat ce este adulterul, el a răspuns că este păcatul celor adulți. Însă care sunt păcatele noastre ca și adulți? Un lucru e clar că sunt foarte multe. Un exemplu clar de astfel de păcat, care e și practicat din păcate la tot pasul de toți, e judecarea aproapelui, a celui de lângă noi. De exemplu, în timpul alegerilor ce vor urma, vom observa foarte multe degete îndreptate spre unii, ba chiar și împroșcări cu noroi, după cum li se mai spune, adică scoaterea la iveală ori inventarea de lucruri rele doar pentru a-l submina pe cel care candidează împreună cu tine. Cine sunt victimele care suferă de toate aceste păcate ale lor? Cine suferă asemenea femeii prinsă în adulter, pe care farisei și cărturari au făcut ca ea să stea în mijlocul mulțimii furioase? Simplu, oameni care muncesc din greu, cetățeni nevinovați și lipsiți de ajutor din țara noastră care se află la mila acestor lider și politicieni, care mereu dau dovadă de egoism.
Acest timp al Postului Mare în care ne aflăm, ne urgentează să nu fim judecători ai celorlalți, ai celor care se află în jurul nostru, indiferent de unde ne-am afla. Cu toți suntem păcătoși și în nevoie, nevoiași ai milostivirii lui Dumnezeu. Însă de un lucru va trebui să ținem cont mereu, ori de câte ori avem tendința de a judeca, de a critica, că numai Dumnezeu, el singur, are dreptul de a judeca oameni, iar asta fiindcă el singur este perfect. Cineva spusese la un moment dat că Dumnezeu însuși nu propune judecarea unei persoane decât în momentul în care aceasta moare, așa că noi de ce o facem?
De asemenea, am fost vânați, bântui și de remușcări ale păcatelor noastre, din trecut, pe care le-am comis, precum furtul, darea ori acceptarea de mită, săvârșirea de avort, bârfa și crearea de intrigi, infidelitatea față de partenerul de viață, a unuia din soți si altele asemenea. Simțim că trebuie să facem ceva mai mult pentru a putea compensa situația sufletului nostru prea înnegrit. Pe scurt, va trebui să facem reparație.
Însă cele șapte păcate capitale sunt mult mai proeminente în noi adulți. De ce oare și care sunt ele? În primul rând Mândria ori iubirea exagerată față de propria persoană, păcate care ne fac să ne gândim la noi înșine și să acționăm ca și cum noi am fi mai buni decâts cei de lângă noi. A doilea e avariția ori dorința de avea ceea ce aparține celorlalți, păcat ce duce la nesinceritate, furt și nedreptate. Al treilea este necurăția sau dorințele necontrolate pentru plăcerile sexuale. Al patrulea e mânia sau modul distructiv de a ne arăta nemulțumirea față de ceva ori cineva. Al cincilea lăcomia sau altfel spus, acea dorință de a avea mai multă mâncare și băutură decât poți duce. Al șaselea e invidia sau nemulțumirea ori resentimentul asupra a ceva ori dorința de a avea bunurile sau atașamentele altora. Și ultimul e lenea sau dorința excesivă de a evita munca și responsabilitățile.
În încheiere va trebui să ținem cont de faptul că Postul Mare nu ține de sentimentul de a te simți credincios ori de a te simți bine sau de a te simți mai drept. Postul Mare ține de iubire, de a face unele faptele de milostivire și de a fi buni cu toți cei din jurul nostru mai ales cu cei mici. Dumnezeul oamenilor e suferința, el e cel care ne cheamă. Întrebarea e, noi ce facem? Îi răspundem sau nu? Amin
