In 18,1-19.42
Prin Liturgia de astăzi, noi creștini, retrăim și experimentăm suferințele și moartea lui Isus care ne-a dobândit mântuirea. L-am însoțit pe Isus pe drumul crucii și suntem martori la momentele tragice ale vieții sale. Ne dăm seama că Isus se identifică el însuși cu întreaga experiență umană inclusiv cu suferința și moartea. Nu s-a cruțat de la agonia psihică a unei persoane care plânge în momentul respingerii și înstrăinării.
Cu pătimirea lui Isus, ne-am dat seama cât de urâtă si mizerabilă poate fi viața umană. Profetul Isaia prezintă într-un mod grafic imaginea unui om suferind în imnul despre Slujitorul Suferind (Is 52-53). Slujitorul Suferind nu poate fi nimeni altul decât Isus Suferind. Oameni își întorceau capul când îi vedeau rănile și fața deformată. A fost respins și disprețuit de toți. Iar profetul le reamintește că el a purtat suferințele noastre. A fost pedepsit pentru păcatele noastre. A fost rănit pentru fărădelegile noastre. A îndurat toate acestea, pentru binele nostru, tăcut, fără să-și deschidă gura. Să nu uităm că prin rănile lui noi am fost vindecați.
Ar putea suna ciudat faptul că ziua în care Isus a suferit răstignirea este comemorată ca Vinerea Sfântă, Vinerea Bună. Dacă este o zi, bună, înseamnă că trebuie să fie și o zi frumoasă, fiindcă bunătatea și frumusețea merg mână în mână. În unele limbi, Vinerea Bună, mai este cunoscută și ca Vinerea Suferințelor, subliniind aspectul tragic al zilei. Cum poate o zi tragică și plină de suferință, să fie în același timp o zi bună și frumoasă. Acest lucru poate fi explicat doar prin a arătarea naturii paradoxale a acestei zile deosebite.
Un paradox are două părți contrastante. Este una și aceiași realitate care are două experiențe diferite. Ambele experiențe sunt adevărate și nu pot fi separate una de cealaltă asemenea celor două fețe ale unei monede.
Vinerea, care e o zi crucială pentru mânuirea noastră, are două fețe: una care privește înapoi și a doua care privește înainte. Una privește suferințele și umilința morții iar cealaltă privește bucuria și gloria învierii. Aceste două aspecte, împreună constituie misterul pascal. Pentru a înțelege acest mister în întreaga sa lărgime, lungime, înălţime şi profunzime, Biserica îl celebrează în trei zile ale Tridiumului Pascal.
Misterul pascal se desfășoară ca un pasaj de trecere de la moarte la înviere, care începe în seara Joii Sfinte și se încheie în seara Duminicii Învierii. Cu Vinerea Sfântă, ne aflăm la momentul crucial al experienței noastre pascale, la culmea conștientizării noastre, unde moartea și viața se întâlnesc ca parte al aceluiași moment. Asemănător mijlocului nopții, care pe de-o parte încheie noaptea însă pe de altă parte este începutul zilei. Cu alte cuvinte, în acest moment întreaga semnificație a crucii lui Isus ne este revelată.
Crucea este acel semn unic care ne poate oferi o scurtă privire asupra semnificației misterului Pascal. Numai crucea ne poate demonstra cum momentele contrastante ale morții, învierii, umilinței și gloriei sunt reconciliate într-o singură experiență.
Crucea lui Cristos ne permite să vedem suferința și moartea și toate zbuciumările noastre din viața de zi cu zi în lumina învierii. Iluminează întunericul ce ne înconjoară cu lumina speranței. Ne reamintește că suntem moștenitorii Împărăției Cerurilor, chiar dacă încă ne aflăm în pelerinajul ce duce spre scopul nostru final.
Aplicând semnificația crucii în viața noastră zilnică, Papa Ioan Paul al II-lea a spus odată că viața noastră pe pământ este un proces de transformare continuu asemănător unei lucrări de artă în mâinile artistului. A mai spus că viața creștină e o viață creativă în care fiecare creștin este destinat să fie transformat într-o operă de artă.
În crearea unei operei de artă, artistul folosește materiale precum marmura, lemnul și vopselele. Artistul caută să obțină imaginea finală prin materiale lipsite de formă, prin a lucra la ele și prin a le transforma conform cu designul primit. În cazul vieții omului, experiențele dure și grele din viața de zi cu zi, strufocările și problemele, păcatele și eșecurile sunt materialele care vor fi transformate. Designul ce trebuie realizat în cazul acestor materiale ale vieții este imaginea lui Cristos. Crucea este calea sau metoda pe care trebuie să o adoptăm în sculptarea vieții noastre într-o operă de artă minunată.
Cei care nu înțeleg semnificația crucii ne-ar putea considera niște nebuni și în ciuda acțiunilor noastre niște persoane lipsite de sens. După cum ne spune Sfântul apostol Paul în prima sa scrisoare către Corinteni: cuvântul crucii este nebunie pentru cei care se pierd, dar pentru noi, cei care ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu. (1Cor 1,18)
Ca și creștini suntem motivați de viziunea imagini ascunse al lui Cristos în toate experiențele noastre omenești și pe care continuăm să o realizăm, asemenea artistului, cu o minte imaginativă. Artistul poate vedea posibilitatea unei frumoase imagini chiar și într-o bucată de marmură robustă.
Pentru noi credincioși, crucea este, de asemenea, și simbolul infinitei iubirii al lui Dumnezeu pentru poporul său. Sfântul Paul scrie în Scrisoarea sa către Efeseni, despre această îmbrățișare completă a iubirii lui Dumnezeu, revelată în Isus Cristos. El dorește ca noi să avem puterea să înțelegem lărgimea şi lungimea, înălțimea şi profunzimea acestei iubirii care întrece înțelegerea noastră (Ef 3,18). Crucea lui Cristos este simbolul iubirii lui Dumnezeu care este extinsă în toate direcțiile cosmice, fără a exclude pe nimeni sau nimic din îmbrățișarea ei.
În tradiția creștină, crucea este cunoscută ca și Copacul vieții. Ca simbol al învierii și vieții, nu e un obiect static ci o experiență dinamică. A purta crucea înseamnă a te muta cu Cristos, urmărindu-l în ucenicie și a-i împărtăși destinul. Isus a spus în mod explicit că dacă vrea cineva să vină după mine, să se lepede de sine, să-și i-a crucea și să mă urmeze (Mc 8,34).
Papa Francisc a subliniat, în prima sa predică de la Vatican din 14 Martie, natura credinței creștine ca mișcare. A spus el că noi trebuie să ne mutăm cu crucea în urmarea lui Isus: când călătorim fără cruce, când ne construim fără cruce și când mărturisim un Cristos fără cruce, nu suntem discipoli Domnului: suntem lumești, suntem cardinali, episcopi, papi, preoți însă nu suntem discipoli Domnului.
În cruce ne găsim mântuirea, viața și speranța. Fructul crucii este viața veșnică. Să lăsăm ca această vinere sfântă să imprime în inimile noastre semnul crucii care să ne poate reaminti mereu despre încercările vieții noastre în urmarea lui Isus Cristos, plini de credință. Amin
