Mt 20,20-28
Astăzi celebrăm din nou sărbătoarea unuia dintre cei doisprezece apostoli, a unuia dintre cei care au stat cel mai mult alături de mântuitorul cât timp a trăit pe acest pământ. Astăzi celebrăm sărbătoarea sfântului Iacob cel Mare. Sfântul apostol Iacob a fost fratele unui alt apostol, al lui Ioan, care împreună cu apostolul Petru, au fost martori transfigurări dar și al agoniei lui Isus din grădina Măslinilor.
Apostolul Iacob s-a născut în Betsaida, ca fiu al lui Zebedeu. Cristos l-a supranumit pe Iacob și pe Ioan fratele lui ca fii tunetului, iar asta fiindcă a voit să facă cunoscut acestor două inimi înflăcărate pe ce cale se ajunge la adevărata slavă și nu la cea care credeau ei. Totul pentru a-i elibera de orice ambiție care ar putea compromite apostolatul lor.
Pe această cale trasată de Cristos, Iacob începe imediat să îl urmeze pe învățătorul cu o fidelitate imensă, mai ales că a fost și primul dintre cei doisprezece apostoli care și-a dat viața, ca martir, murind decapitat de către regele Irod Agripa în anul 42. Unul dintre cele mai vestite locuri în care este cinstit sfântul Iacob cel mare este biserica închinată lui din Compostela, Spania.
Astfel, vă invit să reflectăm asupra unui aspect care l-a caracterizat pe sfântul Iacob cel Mare. Vă invit să ne întrebăm, noi am descoperit calea care ne-a trasat-o Cristos? Dacă da, ferice de noi, dar dacă nu, atunci noi pe ce cale ne aflăm? Unde mergem?
