Mt 18, 1-5
Astăzi celebrăm sărbătoarea unui sfânt care a lucrat enorm de mult cu tineri, motiv și pentru care este și unul dintre patroni lor.
Sfântul Ioan Bosco era extrem de preocupat de tineri din parohia sa care erau arestați mereu pentru diverse infracțiuni juvenile. Odată ajunși în închisoare aceștia învățau mai multe despre crime, și aveau să se întoarcă repede înapoi după eliberare.
Așa că a lucrat neîncetat cu băieți tineri din cartierul său, oferindu-le o educație solidă și o formare bună a credinței. Sunt trei lucruri de care ai nevoie pentru a rămâne pe calea spre cer, avea să le spună el, să mergi la spovadă în mod regulat, să primești deseori sfânta Împărtășanie și să alegi un singur confesor căruia să îi spui tot ceea ce ai pe inimă.
Prin iubirea și grija sa, mulți din acești băieți tineri, nu doar că s-au salvat de la o viață de crime, ci mulți din ei au intrat în seminarii și au devenit preoți și oameni buni și sfinți. Cel puțin de unul dintre ei știm cu toți, sfântul Dominic Savio.
Sfântul Ioan Crisostomul, cu mai bine de o mie de ani înainte avea să întrebe, Care este echivalentul acelei profesii ce privește îndrumarea sufletului și formarea minții și a caracterului unui tânăr?
Sfânta Angela Merici, sfântul Toma de Aquino, sfântul Ioan Bosco, toți ne reamintesc că va trebui să luăm în serios modul în care transmitem celor tineri credința noastră.
În rugăciunea zilei de astăzi citim că Dumnezeule, care l-ai chemat pe sfântul Ioan Bosco, preot, să fie pentru tineri învățător și părinte, dă-ne și nouă focul iubirii de care era înflăcărat el, ca să căutăm mântuirea fraților noștri și să-ți slujim numai ție.
Așa că întrebarea care apare e, Sufletul meu e oare aprins cu focul iubirii față de suflete? Sunt eu preocupat de sufletele tinerilor din satul nostru? Ce am de gând să fac pentru ai aduce la Cristos?