Mt 13,47-53
Parabola Năvodului
Parabola din evanghelia de astăzi compară împărăția cerurilor cu munca pescarilor care adună pești pe care i-au prins și îi separă pe cei buni de cei răi. Astfel va fi și la sfârșitul timpurilor, îngeri vor merge printre oameni și îi vor separa pe cei răi de cei drepți și îi vor arunca în focul gheenei, unde va fi plânset și scrâșnirea dinților. Aceste cuvinte ale lui Isus, înseamnă pentru mulți dintre noi că uni oameni, la sfârșitul timpului vor arde veșnic în iad. Însă acesta nu e cazul. Această interpretare este greșită fiindcă noi acum nu ne ocupăm cu prezicerea viitorului. Acum ne ocupăm cu semnificația literară a expresiei numită avertisment profetic. Acest tip de avertisment, de a merge în iad, este condiționat, adică dacă noi nu ne convertim și continuăm să alegem calea răului ne vom distruge sufletele și vom atrage asupra noastră pedeapsa veșnică.
Astfel vă invit să reflectăm împreună asupra a trei aspecte din cadrul acestei parabole a năvodului și a marii capturi de pești care ne vorbesc despre împărăția cerurilor.
Primul aspect este conștiința bună. Un preot în omilia sa, a spus că conștiința noastră ne oferă o anticipare, o scurtă privire din judecata lui Dumnezeu. În rugăciune, conștiința noastră examinează nevoile noastre, distingându-le pe cele bune de cele rele din viața noastră zilnică. Noi ar trebui să ne facem un obicei din a reflecta asupra nevoilor noastre zilnice și de a lua o hotărâre finală asupra îmbrățișării tuturor lucrurilor care ne duc mai aproape de Cristos și de a respinge tot ceea ce ne îndepărtează de el. De asemenea, Gaudium et Spes, un document al conciliului Vatican II, la numărul 16 spune: În adâncul conștiinței, omul descoperă o lege pe care nu și-o dă el însuși, dar căreia trebuie să i se supună și al cărei glas, chemându-l neîncetat să iubească și să facă binele și să evite răul, răsună la momentul potrivit în urechea inimii: „Fă aceasta, fugi de aceea”. Căci omul are în inimă o lege scrisă de Dumnezeu: demnitatea lui este să se supună acesteia și după ea va fi judecat. Însă această conștiință va trebui să fie foarte bine formată astfel încât aceasta să fie sensibilă la învățăturile lui Dumnezeu și ale Bisericii sale. Câtă atenție dăm vocii conștiinței noastre?
Al doilea aspect, iadul există cu adevărat. Uni oameni refuză să accepte faptul că va exista o judecată finală sau chiar posibilitatea existenței iadului. Nu există nicăieri în învățăturile Bisericii afirmația conform căreia iadul nu există sau că nu este veșnic. Catehismul Bisericii Catolice la numerele 1033-1036, dar în special la numărul 1035, spune că: Învăţătura Bisericii afirmă existenţa iadului şi veşnicia lui. Sufletele celor care mor în starea păcatului de moarte coboară, imediat după moarte, în iad, unde suferă chinurile infernului, „focul veşnic”. Pedeapsa principală a iadului constă în despărţirea veşnică de Dumnezeu, singurul în care omul poate avea viaţa şi fericirea pentru care a fost creat şi la care aspiră. Crede, fiecare dintre noi în existența iadului?
Al treilea aspect, fiecare dintre noi trebuie să dea socoteală în fața lui Dumnezeu la sfârșitul vieților noastre. Înainte de judecata finală a lui Dumnezeu fiecare va trebui să dea socoteală asupra propriei vieții, în fața lui Dumnezeu, chiar dacă am făcut numai bine sau am făcut numai rău. Domnul nostru ne invită să facem o scurtă analiză a propriei vieții. Catehismul Bisericii Catolice, la numărul 1036, ne spune că: Afirmaţiile Sfintei Scripturi şi învăţăturile Bisericii în ce priveşte iadul sunt un apel la responsabilitatea cu care omul trebuie să-şi folosească libertatea având în vedere destinul său veşnic. Ele sunt în acelaşi timp un apel stăruitor la convertire: „Intraţi pe poarta cea strâmtă, căci largă e poarta şi lată e calea care duce la pieire, şi mulţi sunt cei care merg pe ea; dar strâmtă e poarta şi îngustă e calea care duce la Viaţă, şi puţini sunt cei care o găsesc”. Suntem noi pregătiți pentru a ne schimba obiceiurile și pentru a lua calea cea strâmtă, pentru a ne putea asigura mântuirea veșnică? Amin.
