Duminica a 14-a de peste an (B)

Ez 2,2-5
2Cor 12,7-10
Mc 6,1-6

Acceptându-l pe Isus în casa și inima noastră

Isus nu a fost capabil să săvârșească nici un miracol în Nazaret din cauza lipsei lor de credință după cum ne spune Marcu în evanghelia sa (Mc 6,1-6). Uimitor! Clar e faptul că Isus putea să săvârșească miracole mărețe în Nazaret însă nu a făcut-o din cauză că ei nu aveau deloc credință în el. Isus nu intră cu forța în viețile noastre. El dorește ca iubirea să fie o parte a vieții noastre și o parte a vieții fiecăruia dintre noi, însă la alegerea noastră. Din păcate, oameni din Nazaret l-au respins pe Isus. Dumnezeu ne-a dat o alegere iar Dumnezeu respectă libertatea pe care ne-a dat-o tuturor de a-i permite sau nu să vină în viețile noastre. Dacă cineva l-ar respinge pe Dumnezeu și l-ar ține afară, cred că viața pentru acea persoană nu ar merge chiar atât de bine sau nu ar fi una chiar atât de fericită. Noi suntem creați pentru Dumnezeu și numai cu Dumnezeu putem deveni cine suntem destinați să fim.

Din păcate această respingere a lui Isus în Nazaret nu e una nouă. Vedem respingeri ale lui Dumnezeu și în prima lectură de astăzi. Dumnezeu l-a chemat pe profetul Ezechiel pentru a predica propriului său popor însă Dumnezeu l-a și avertizat că predica lui va fi respinsă. Domnul i-a numit neamuri răzvrătite care s-au răzvrătit împotriva mea (v.3). De fapt, dacă privim la profeți vom vedea că din perspectiva noastră umană doar unul sau doi din ei au avut succes în sensul că oameni i-au ascultat însă toți ceilalți au avut parte de experiența a ceea ce noi numi eșec fiindcă majoritatea oamenilor nu i-au ascultat deloc. Desigur, profeți nu au eșuat în misiunea lor. Dumnezeu i-a chemat să predice indiferent că oameni aveau să îi asculte sau nu, cu alte cuvinte cu toți au avut succes în misiunea lor.

Respingerea lui Dumnezeu a început cu Eva care l-a crezut pe șarpe în loc pe Dumnezeu ceea ce a însemnat moarte pentru întreaga umanitate. Păcatul a tot crescut de atunci până în momentul potopului, clipă în care mai rămăsese numai o singură familie bună, familia lui Noe. Chiar și după miracolul exodului, când evrei au ieșit din sclavia în care au avut apă, ei au început să se tot plângă lui Dumnezeu. Respingerea lui Dumnezeu este întâlnită peste tot în Vechiul Testament. Ea continuă chiar și în Noul Testament cu oameni din Nazaret care l-au respins pe Isus în evanghelia de astăzi, însă chiar și înainte de aceasta lideri evreilor l-au respins pe Isus, ba mai mult chiar și propria lui familie extinsă l-au respins cu câteva capitole mai înainte (Mc 3,21). Familia sa extinsă fiind verișori lui care au fost menționați în evanghelia de astăzi, Iacob, Ioses, Iuda și Simon (v. 3). În lumea semitică a acelui timp era o practică des întâlnită ca să îți numești verișori ca frați și surori. Chiar și unchii și nepoți puteau fi numiți tot frați (Gen 13,8; 14,14). Încă din prima clipă, de la început am crezut și credem că Fecioara Maria a fost și a rămas pururea fecioară.

După cum putem vedea oameni din Nazaret l-au respins pe Isus în evanghelia de astăzi. Ei erau complet convinși în mințile lor că aveau dreptate, ceea ce e un pic înspăimântător. Înspăimântător ca cineva să îl respingă pe Dumnezeu într-un asemenea mod în care să fie complet convins, în timp ce face o greșeală atât de mare precum oameni din Nazaret. respingerea lui Isus de către populația din Nazaret ne face sau ar trebui să ne facă să ne adresăm nouă înșine unele întrebări. Dumnezeu interzice ca în viețile noastre să existe vreo parte în care să nu strălucească lumina lui Cristos. Dumnezeu interzice ca noi să nu îi permitem lui Cristos să fie în o parte anumită a vieții noastre. Dumnezeu interzice ca noi să avem vreun colțișor al vieții noastre pe care să îl ascundem de el. Dacă într-adevăr avem una din acestea atunci nu vom fi niciodată pe deplin fericiți. Abia atunci când ne oferim pe noi înșine complet lui Dumnezeu, fiecare colțișor al vieții noastre, noi vom putea să fim plini cu fericirea lui Dumnezeu.

Cel mai important motiv pentru care ar trebui să dorim să ne oferim complet lui Dumnezeu nu e ca să putem fi complet fericiți ci ca să fim plăcuți lui Isus și să aducem o mai mare glorie lui Dumnezeu. Putem auzi cu toți dezamăgirea din vocea lui Isus de astăzi când a spus, Un profet nu este desprețuit decât în patria lui, printre rudele sale și în casa lui” (v.4). Isus a murit pentru noi și dorește să trăiască cu noi acum, și nu doar după ce murim. El dorește totala noastră prietenie acum, nu doar în viitor. Când Isus murea pe cruce, a spus, Mie sete! (In 19,28). Isus era cu siguranță deshidratat după ce a pierdut atât de mult sânge însă mai presus de toate el era însetat pentru noi, după iubirea noastră, însetat pentru noi ca și noi să îl iubim în schimb pentru că el ne-a iubit până la moarte. Sfânta Tereza de Calcutta lăsase instrucțiuni ca cuvintele Mie sete să fie puse sub fiecare crucifix din toate casele ei pentru a le reaminti surorilor de setea lui Isus față de iubirea lor. Isus însetat pe cruce pentru iubirea noastră nu e singurul moment în care putem vedea dorința lui pentru totala noastră dăruire de sine pentru el. Puțin mai înainte, pe când era în grădina Ghetsemani le spusese apostolilor: Stați aici până când mă voi duce acolo să mă rog!” (Mt 26,36). El dorea compania lor dar mai ales dorește compania noastră. În ultima carte din Biblie, în cartea Apocalipsului, Isus spune uneia din bisericile din Asia, Iată, eu stau la ușă și bat. Dacă cineva ascultă glasul meu și-mi deschide ușa, voi intra la el și voi sta la masă cu el și el cu mine (Ap 3,20). În ultimul secol. Sfânta Faustina în Polonia a primit o minunată revelație de la Isus despre milostivirea sa, iar unele dintre ele ne-au fost revelate și nouă, adică dorința lui Isus pentru noi, ca și noi să ne dedicăm pe noi înșine lui fără nici o rezervă. Isus a dat sfintei Faustina o intenție pentru care să se roage zi de zi Novena Divinei Milostiviri. Iar în a treia zi a novenei Isus a spus, “Adu-mi astăzi toate sufletele evlavioase si credincioase si cufunda-le in oceanul indurării mele. Ele m-au mângâiat pe calea Calvarului, ele au fost o picătură de consolare într-o mare de amărăciune”.

În ultima zi a novenei Isus ne-a spus să ne rugăm pentru sufletele lâncede și indiferente.

Acestea sunt sufletele care rănesc cel mai dureros Inima mea. In Gradina Măslinilor sufletul meu, a simțit cel mai mare dezgust fata de ele. Din cauza lor am rostit acele cuvinte: “Tata, daca este cu putință, treacă de la mine paharul acesta…!” Pentru ele, ultima șansă de salvare este sa recurgă la milostivirea mea”.

Isus e însetat pentru noi. Să ne rugăm ca și noi să rămânem cu el și să veghem cu el pentru ca să nu se întâmple cu noi cum s-a întâmplat și cu cei din Nazaret ci să săvârșească miracole în viețile noastre și să intre în casele și inimile noastre pentru a lua masa cu noi. Amin