Sir 27,33-28,9
Rom 14,7-9;
Mt 18,21-35
William Barclay a spus într-o zi această povestioară despre o fetită care era tratată de câteva luni de anemie însă fără a se obține vrun succes. Așa că doctorul a decis să o trimită într-un spital foarte îndepărtat.
Primul lucru pe care l-a făcut când a ajuns acolo a fost să refacă întreaga examinare. Iar doctorul care a examinat-o i-a găsit sângele complet normal. Doctorul care o trimisese a verificat de două ori rezultate însă tot nu îi venea să creadă, așa că a chemat-o pe fetiță și a întrebat-o: S-a petrecut vreo ceva ieșit din normal, în viața ta, de la ultima ta vizită la mine?
Da! A răspuns ea. Am devenit capabilă să iert pe cineva împotriva căruia prinsesem o ciudă mare. În acel moment, m-am simțit complet schimbată în interior.
Așa că acum doctorul a știut răspunsul. Atitudinea ei mentală se schimbase iar sângele se schimbase și el odată cu aceasta. Fiind supărat pe cineva este prostesc fiindcă cealaltă persoană poate nici măcar nu e conștientă de aceasta. Așa că singura persoană rănită, de fapt suntem doar noi înșine.
Să medităm astăzi împreună asupra iertării. Petru, în textul evangheliei de astăzi, se gândea probabil că el era destul de bun și generos cu iertarea sa. Așa că l-a întrebat pe Isus, cât de des să îl ierte pe fratele său, să fie de șapte ori? De unde acest tip de întrebare? Exista o învățătură rabinică conform căreia un om trebuie să ierte pe fratele său de trei ori. De exemplu, rabinul Jose ben Jehuda a spus odată că dacă un om îi ofensează cu vreo ceva, este iertat. Dacă îi ofensează cu vreo ceva a doua oară, este iertat, dacă îi ofensează și a treia oară, este iertat. A patra oară ei nu-l mai iartă. Isus îi răspunde lui Petru: Iartă…nu de șapte ori ci de șaptezeci de ori câte șapte.
A ierta pe cineva care ne-a rănit sau care ne-a cauzat niște daune vizibil ireparabile în viețile noastre pare a fi o sarcină destul de dificilă. Ca de exemplu, cum putem ierta pe cineva care continuă să ne bârfească sau un soț infidel sau un reprezentant al guvernului care a deturnat fonduri guvernamentale? Cum putem ierta pe cineva care a pornit un zvon despre un lucru rău pe care l-am făcut iar apoi s-a dus și a anunțat întreaga comunitate?
Însă există o întorsătură destul de amuzantă în pasajul evangheliei de astăzi asupra iertării. Domnul începe să predice despre iertare și încheie prin a spune că cei care nu vor ierta nici ei nu vor fi iertați. Oare există într-adevăr o întorsătură a situației în evanghelie?
De ce trebuie să iertăm? Trebuie să iertăm din trei motive:
În primul rând, trebuie să iertăm fiindcă noi am fost iertați mai întâi. Noi suntem slujitori principali din evanghelia de astăzi care datorau 10 mii de talanți, regelui. Însă e mai bine să exprimăm acești talanți în moneda din ziua de astăzi. Știm cu toți din evanghelia cu lucrători din vie, din evanghelia după Matei, că plata pentru o zi de muncă este de un dinar. Dicționarul Enciclopedic al Bibliei de Louis Hartman, publicat în anul 1963, susține că un talant grecesc era echivalentul a 6 000 de dinari. Cu alte cuvinte, slujitorul îi datora stăpânului suma de 60 de miliarde de dinari echivalentul a 60 de miliarde de zile de muncă ori 160 mii de ani de muncă. Prin urmare, el își va putea plăti integral datoria peste 60 de miliarde de zile. Și în plus, valoarea banilor noștri s-au schimbat în decursul anilor. Cum poate plăti el acea sumă? Nu avea cum. Însă Dumnezeu a anulat toate păcatele noastre și le-a iertat pe toate iar în schimb noi trebuie să facem la fel cu frați și surorile noastre.
În al doilea rând, trebuie să iertăm fiindcă este și spre binele nostru, în special pentru vindecarea noastră fizică. Mai exact, murim și ne îmbolnăvim atunci când nu respirăm aer curat sau atunci când nu bem apă curată. Nu putem trăi într-un mediu poluat, nu putem respira bine dacă nu avem aer curat. Însă poluarea nu are loc doar din cauza faptului că nu avem copaci destui sau că avem gunoaie peste tot sau din cauza fabricilor iresponsabile asemenea poluării este și cu neiertarea. Când suntem supărați, nervoși pe cineva, nu putem respira bine, inimile noastre bat atât de repede iar asta din cauza lipsei cantității suficiente și a calității aerului. Ranchiuna noastră ne va sufoca într-un final.
Suntem nevoiți să bem apă curată și să respirăm aer curat. Nu ne putem aștepta să rămânem sănătoși dacă bem apă contaminată sau dacă respirăm aer poluat. Când suntem plini de animozității și de antipatii, e ca și cum am bea apă murdară.
Studiile recente au descoperit că mulți pacienți de cancer au avut un resentiment profund la un moment dat. Un doctor din New York, pe nume Norman Vincent Peale a afirmat că 70% din pacienți săi au avut un resentiment în trecutul lor. Ciuda și boala îi ajută pe oameni să se îmbolnăvească, iertarea va face mult mai mult bine decât majoritatea pastilelor, spunea el. Mulți dintre noi au murit și mor de ciudă – din cauza unei urii vechi pe care o avem față de altă persoană.
De ce trebuie să iertăm mereu? Louis Hay, în cartea ei, Îți poți vindeca viața, spunea că Toate bolile provin dintr-o stare de neiertare. De fiecare dată când suntem bolnavi, trebuie să căutăm în inimile noastre pentru a vedea pe cine trebuie să iertăm… iertarea înseamnă a renunța, a-i da drumul. Nu are nimic de-a face cu comportamentul de după iertare. Înseamnă doar lăsa totul baltă. Nu trebuie să știm cum să iertăm. Tot ceea ce trebuie să facem este să fim dispuși să iertăm. Dumnezeu va avea apoi grijă de modul în care să iertăm.
În al treilea rând, trebuie să iertăm fiindcă dacă nu iertăm nici noi nu vom fi iertați. Un preot iezuit pe nume Fruto Ramirez, a spus odată că este greu să fii ars în iad. Și în plus, este o parte din Tatăl Nostru care spune: Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Uneori îi spunem lui Dumnezeu: Dacă este vreo cineva pe care încă nu l-am iertat, atunci nici tu să nu mă ierți. Oare spunem adevărul când recităm această parte a Rugăciunii Domnului nostru? De fiecare dată când ne rugăm această parte a rugăciunii Tatăl nostru și refuzăm să iertăm pe cineva care ne-a greșit cu ceva nouă, vă rog să vă opriți acolo și să nu continuați.
Robert Louis Stevenson, faimosul scriitor al mării de sud, a avut parte de următoarea experiență. Într-o seară stătea și lua cina împreună cu familia sa. După masă ca de obicei s-au ridicat în picioare și s-au rugat împreună Tatăl Nostru. În special în această seară, a părăsit masa atunci când rugăciunea a început. Soția lui s-a dus după el afară, crezând că se simte rău: Nu! a explicat el, Nu mă simt rău, nu sunt bolnav. Însă astăzi, cineva m-a insultat și încă nu am reușit să îl iert. Ținând cont de aceasta, cum aș putea recita cu sinceritate rugăciunea Tatăl Nostru? Mai degrabă aș prefera să nu o spun…
Să ne amintim aceasta, Cristos ne invită să trăim trilogia iubirii: iubirea pentru noi înșine, Iubirea față de ceilalți la fel de puternică precum iubirea față de noi înșine și iubirea față de Dumnezeu după cum și el ne iubește pe noi și că iertarea este elementul esențial ce ține unită această trilogie. Amin
