Sir 27,33-28,9
Rom 14,7-9;
Mt 18,21-35
Cea mai bună răzbunare este iertarea
Care este cel mai bun mod de a ne răzbuna pe o persoană care ne-a jignit, sau care ne-a făcut ceva rău? Să fie oare plata aceleiași monezi pe care am primit-o de la el? Dacă el ne-a dat o palmă, atunci răzbunarea noastră să fie tot o palmă? Dacă el ne-a făcut prost sau gras atunci răzbunarea noastră trebuie să constea tot în cuvinte jignitoare?
Iar răspunsul îl găsim în evanghelia de la această sfântă Liturghie. Dar mai întâi să vedem despre ce a fost vorba în evanghelie? A fost vorba despre Isus care răspunde la întrebarea lui Petru: De câte ori trebuie să-l iert pe fratele meu care greșește împotriva mea? De șapte ori? După care Isus îi răspunde spunându-i că trebuie să ierte la infinit, dându-i totodată și o pildă despre un stăpân care iartă datoria unui slujitor, o datorie imensă, iar acel servitor ca răsplată nu iartă la rândul lui pe un alt servitor care îi era dator lui, ci îl bagă la închisoare. Când aude stăpânul ce a făcut acest servitor, îl cheamă la el, îl mustră după care îl bagă la închisoare până își va plăti imensa datorie. Cu alte cuvinte, cel mai bun mod de a ne răzbuna pe cineva, nu este de a-i cere cont, de a-l pedepsi sau de a-l băga în închisoare pentru răul pe care ni l-a făcut ci prin a-l ierta.
În continuare să vedem ce este iertarea? Înseamnă să nu-l mai consideri vinovat pe cineva, de a scuti de pedeapsă pe cineva. Iertarea după cum bine știm cu toți este atât un sentiment cât mai ales o acțiune, de aceea iertarea trebuie să fie făcută din inimă. Atunci când îi spunem celui care ne-a greșit: Te iert! În același timp ar trebui să simțim eliberarea inimii de povara supărării și a rănii provocate de cel care ne-a rănit.
De ce trebuie să iertăm gratuit şi nelimitat fraților noștri? Pentru că la cruce, Isus ne-a iertat nouă gratuit şi nelimitat păcatele, punând ca singură condiție iertarea noastră faţă de semeni. Cu alte cuvinte, trebuie să iertăm pe ceilalți continuu indiferent de rana sau greșeala pe care au făcut-o. Știu că nu e ușor, însă vă spun că se merită!
În toamna anului 1964, un preot a mers în vizita la un sat din misiune. Acolo a fost rugat să meargă în satul vecin pentru a boteza catecumenii după doi ani de pregătire. Sărmanul sat de colibe din paie şi din lut era în sărbătoare; cei 160 de locuitori străluceau de bucurie. Ceremonia a fost solemnă cu cântece şi dansuri şi masă mare pe pajişte pe bază de orez şi porc fript. S-a întors cu misionarii şi cu surorile la misiune spre seară. În după amiaza zilei următoare au venit din sat trei tineri plângând: „Veniți repede că acolo este sfârşitul lumii, sunt şi răniţi şi am pierdut totul”. Iată ce s-a întâmplat: necreştinii din satele vecine, oameni de castă şi proprietari de terenuri, nu au văzut bine convertirea acelor locuitori. Aşa că, înarmaţi cu ciomege, au maltratat bărbaţi şi femei, bătrâni şi copii, distrugând colibele şi capela. Ei bine, când misionarul paroh le-a propus capilor de familie să meargă la judecător să denunţe cele întâmplate, s-a auzit răspunsul: „Părinte, noi nu vrem nici o răzbunare. Nu mergem la judecător. Vom reconstrui noi totul, fără să cerem pedepsirea persecutorilor noştri. Nu ne-ai spus tu că trebuie să iertăm ofensele, aşa cum a făcut Isus?”.
Deci răspunsul la prima întrebare de astăzi, care este cel mai bun mod de a ne răzbuna pe cineva care ne-a rănit și care a greșit cu ceva față de noi, este iertarea. Iertarea nelimitată, necondiționată, indiferent de cât de multe pagube ne-a făcut acea persoană, indiferent că sunt pagube materiale sau spirituale enorme. Să luăm exemplul stăpânului din evanghelie care a iertat imensa sumă de bani slujitorului, fiindcă a cerut să fie iertat. să iertăm și noi pe aproapele nostru dacă ne cere iertare, dar mai ales să îl iertăm dacă nu cere iertare, după cum a făcut Domnul nostru Isus Cristos când murea pe cruce, pe muntele calvar pentru păcatele noastre. Să îi cerem astăzi Domnului să ne dea puterea să răbdarea de a ierta mereu. Amin
