In 12, 24-26
Papa Francisc îl numea pe fericitul „Vladimir Ghika, pe care îl comemorăm astăzi, ca fiind un preot diecezan și martir, păstor cu râvnă și martor stăruitor al iubirii dumnezeiești, apărător neînfricat al credinței catolice, precum și al comuniunii cu Biserica Romană”.
În textul evangheliei pe care îl vom auzi astăzi, vom avea ocazia să îl auzim pe Isus 
Asemenea lui și noi va trebui să, îi urmăm exemplul plin de iubire și să ne învingem frica în momentul în care vedem că cineva din jurul nostru se află în probleme, în dificultate și să îl ajutăm, așa cum putem noi. Dacă nu avem cum să îi ajutăm fizic pe cei din jurul nostru, care au nevoie de noi, atunci singurul ajutor care îl vom putea acorda va fi acela de al asculta și de ai fi alături în acele momente grele.


