In 12, 24-26
Astăzi Biserica comemorează pe unul dintre puțini fericiți români, pe fericitul Vladimir Ghika care s-a născut la 25 decembrie 1873 la Constantinopol, oraș în care tatăl său se afla ca ambasador al României pe lângă Înalta Poartă Otomană.
Apoi a dus o viață de studiu, de activități caritabile și diplomatice până când, la 50 de ani, a fost hirotonit ca preot catolic la Paris. Prezența lui a fost imediat remarcată în toate mediile sociale, pe toate meridianele pământului.
Ultimii 15 ani de viață ia petrecut la București, dedicându-i formării tineretului și ajutorării celor în dificultate.
Însă odată cu venirea regimului comunist la putere, a sosit și momentele tulburi, momente de pe urma căruia suferit și fericitul Vladimir Ghika. Mai exact, pentru faptul că a sprijinit ierarhia legitimă a Bisericii Catolice prin păstrarea comuniunii cu Scaunul Apostolic al lui Petru, este arestat și moare în închisoarea de la Jilava, la 16 mai 1954.
Ceea ce trebuie noi să ne însușim astăzi de la fericitul Vladimir Ghica e ceea ce ne va spune și Cristos în textul evangheliei pe care îl vom auzi astăzi, Dacă îmi slujește cineva, Tatăl îl va cinsti”. Fericitul Vladimir Ghika l-a slujit pe Cristos, întreaga sa viață, chiar și cu prețul propriei sale vieți, exemplu care va trebui să ne de-a curaj și forța necesară de a da mărturie despre Cristos, indiferent de ceea ce avem de înfruntat.
