Mt 11,28-30
Textul evangheliei de astăzi ne va demonstra modul în care noi, trupul lui Cristos, ucenici săi care duc mai departe mesajul său prin timp și spațiu, ducem mai departe acțiunea sa de revelare a durerii în toate formele ei. Apostolilor săi, Isus le spusese Vindecații pe cei bolnavi, înviații pe cei morți, curățați pe cei leproși și alungați diavoli.
Suferind cu cei care suferă este un pic cam dificil de pus în practică în zilele noastre. Un autor celebru scrisese despre această dificultate într-una din cărțile sale intitulată Atinge lemnul. Întâlnind Crucea în lumea de astăzi. Unul dintre cele mai dificile lucruri, spunea el, în ceea ce privește împărtășirea suferinței cu ceilalți este sentimentul de neajutorare. Cu toți dorim să fim capabili să facem ceva. Poate ne-am și confruntat cu întrebarea dacă dorința noastră pentru o soluție este mai mult pentru a satisface teroarea lipsei de putere, de a putea face ceva. Însă dacă acceptăm sentimentul de neajutorare pentru ceea ce vom deveni, în acel moment, vom deveni colegi de suferință. Adevărata grijă are loc în momentul în care renunțăm la nevoia noastră de a fi puternici, în ai ajuta pe cei slabi. Fiindcă însăși întâlnirea durerii și dorința de a suferi, pot fi profesori.
Cu alte cuvinte, când nu avem nici un remediu, nici o soluție de oferit într-o anumită situație de greutate, durere, însăși prezența noastră este adesea cel mai bun ajutor pe care îl putem da. O prezență tăcută poate fi ea însăși o puternică sursă de vindecare.
