Is 9,1-6;
Lc 1,26-38
Cum a apărut această sărbătoare
Cu opt zile în urmă, am celebrat sărbătoarea Înălțării Sfintei Fecioare Maria. Astăzi, comemorăm o altă sărbătoare mariană, cea a Mariei ca regină. Această sărbătoare liturgică specială a fost proclamată de papa Pius al XII-lea la 11 octombrie 1954 prin enciclica scrisoare Ad Caeli Reginam.
Biserica Catolică a făcut această proclamare ținând cont de faptul că de-a lungul istoriei sale, fie că era în timp de pace sau că era în timp de război, credincioși au adresat în mod constant rugăciuni de cerere și imnuri de laudă și de venerație, Reginei cerului. După imensa distrugere ce a avut loc în timpul celui de-al doilea război mondial și luând în considerare și amenințarea unei alte catastrofe similare, credincioși s-au umplut cu o mai mare ardoare, Biserica și-a întors privirea spre Maria, regina cerului, cu speranța de a primi protecția ei.
Având în vedere că devoțiunea față de Maria la nivel mondial continuă să fie extrem de populară, inclusiv la Fatima și nu numai, pentru a încheia cum trebuie anul dedicat Mariei, și ca răspuns la petiția ce a fost primită la Roma din toată lumea, Biserica a considerat că era potrivit să instituie sărbătoarea Fericitei Fecioare Maria, Regină. Prin această proclamare, Biserica nu intenționa să proclame un nou adevăr de credință.
Încă din primele timpuri, creștini au crezut, și nu fără motiv, că ea din care s-a născut Fiul, a primit cel mai mare privilegiu de har peste toate celelalte ființe create de Dumnezeu. El, va domni în casa lui Iacob pentru totdeauna, prințul păcii, Regele Regilor și Domnul Domnilor. Iar când creștini reflectă asupra intimei conexiuni ce se obține dintre mama și fiul, ei recunosc cu ușurință demnitatea regalității supreme a mamei lui Dumnezeu. (Ad Caeli Reginam, 8)
Prin urmare nu este surprinzător faptul că primi scriitori ai Bisericii o numesc pe Maria, Mama Regelui și Mama Domnului, bazându-și afirmațiile pe cuvintele arhanghelului Gabriel, care a prezis că Fiul Mariei va domni pe vecie și pe cuvintele Elisabetei care a salutat-o cu reverență și a numit-o Mama Domnului meu. Prin urmare, toate acestea semnifică în mod clar că ea a obținut o anumită eminență și exaltare din partea demnității regești a Fiului ei. (Ad Caeli Reginam, 9)
Conform tradiției antice și a liturgiei sacre, motivul principal asupra căruia stă și se află demnitatea regală a Maria e, fără îndoială, maternitatea ei divină. În Sfânta Scriptură, putem citi cu privire la Fiul pe care Maria îl va concepe că Va fi numit Fiul Celui preaînalt și Domnul Dumnezeu îi va da tronul lui David, tatăl său, și va domni peste casa lui Iacob pe veci, iar domnia lui nu va avea sfârșit (Lc 1,32-33) iar la câteva versete după acest paragraf, Maria este numită Mama Domnului (Lc 1,43), de aici ne putem da seama cu ușurință că ea este regină, din moment ce a purtat un fiu care, în momentul conceperii sale, datorită unirii hipostatice a naturii umane cu Cuvântul, era rege și Domn al tuturor lucrurilor. Prin urmare, pe bună dreptate afirma sfântul Ioan Damaschinul că În momentul în care a devenit mama creatorului,, ea a devenit cu adevărat regina tuturor creaturilor (Sf. Ioan Damaschinul, Despre credința ortodoxă, 1.IV…). de asemenea, mai poate fi spus că vocea cerească a arhanghelului Gabriel a fost prima care a proclamat statutul de regină a Mariei (Ad Caeli Reginam, 9).
Pentru a înțelege mai bine regalitatea Mariei ca mamă a lui Isus, Regele veșnic, e nevoie să cunoaștem și istoria poporului evreu. În primul rând, de menționat e faptul că Isus s-a născut dintr-o familie regală. Dovada o găsim în următoarele pasaje Biblice Iese i-a dat naștere lui David, regele. David a dat naștere lui Solomon. (Mt 1,6) Așadar, acestea sunt toate generațiile: de la Abraham până la David, paisprezece generații; de la David până la deportarea în Babilon, paisprezece generații, iar de la deportarea în Babilon până la Cristos, paisprezece generații. (Mt 1,17) Isus era fiul (după cum se credea) lui Iosif fiul lui Eli (Lc 3,23), fiul lui David (Lc 3,31), fiul lui Adam (Lc 3,38)…. Așa spune cel Sfânt, cel vrednic de crezare, cel care are cheia lui David (Ap 3,7). Nu plânge! Iată, a învins leul din tribul lui Iuda, vlăstarul lui David (Ap 5,5). Pe haină și pe coapsă el are scris un nume: Regele regilor și Domnul Domnilor. (Ap 19,16) Eu sunt rădăcina, neamul lui David.(Ap 22,16)
În urma trecerii pe scurt prin istoria poporului evreu, am avut ocazia să aflăm că regalitatea Mariei a fost stabilită în timpul domniei regelui Solomon. În Vechiul Testament, putem găsi următoarele cuvinte Regele Solomon a avut un tron adus de mama regelui, iar ea a stat la dreapta lui. (1Rg 2,19). Mulți din regii care l-au succedat pe Solomon au menținut această practică. Mama regelui, prin intermediul căruia regele a primit tronul a fost numită sfătuitor și persoana de încredere. Atât de importantă a fost funcția reginei mame în zilele Vechiului Testament încât numele lor era trecut în registrele de succesiune ale regilor lui Iuda. Pe scurt, găsim în istoria poporului evreu că în momentul în care un rege murea, regina mamă era cea care domnea pentru o perioadă scurtă de timp (2 Rg 11,1-3).
Prin urmare, ținând cont de faptul că Isus era descendent al casei lui David, în care exista practica ca mama regelui să stea la dreapta regelui ca regină mamă, sfânta Fecioară Maria, fiind mama lui Isus, i s-a încredințat, prin și de către tradiție, să stea la dreapta Domnului nostru Isus Cristos în împărăția lui veșnică, moștenind pe drept onoarea și titlul de Regină Mamă ca mamă a lui Isus care este regele Regilor și Domnul Domnilor.
