Mt 23, 8-12

După ce ieri am comemorat-o pe mamă, astăzi a venit rândul să-l comemorăm pe fiul sfintei Monica, pe Sfântul Augustin episcop și învățător al bisericii din primele veacuri ale creștinismului. Însă, după cum am spus și ieri, sfântul Augustin s-a convertit și a primit botezul în primul rând, datorită lungilor rugăciuni și numeroaselor lacrimi vărsate de către mama sa Monica, iar în al doilea rând datorită predicii sfântului Ambrozie de Milano, care a reușit să îi facă cunoscut acel adevăr pe care îl tot căuta.

Sfântul Augustin a avut o maximă foarte frumoasă care l-a caracterizat și pe care a și Imagine similarăpus-o în practică întreaga sa viață, adică Iubește și fă ce vrei. Această maximă a provenit din iubirea ce l-a însuflețit în munca sa pastorală, mai întâi ca coadiutor al episcopului de Milano, iar mai târziu devenind el însuși episcop de Milano. Tot din aceiași iubire a izvorât și  numeroasele sale scrieri și predici prin care a dorit să educe turma ce i-a fost încredințată dar și de a lupta împotriva unei erezii ce măcina Biserica acelor timpuri, împotriva maniheismului, din care el însuși făcuse parte înainte de convertirea sa.

Aceiași iubire trebuie să ne caracterizeze și ar trebui să ne însuflețească zi de zi, în viața noastră zilnică. De a lupta asemenea sfântului Augustin, de a lupta și de a avea grijă de tot ce ne înconjoară dar mai ales de aproapele nostru care se află în nevoie.

Alte opțiuni: 01, 02, 03, 04, 05, 06,

Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp
Email

Articole asemanatoare

//
Daca aveți vreo întrebare trimiteți-mi mesaj aici și va voi răspunde imediat!
Cu ce va pot ajuta?