Mt 23,8-12
Astăzi biserica comemorează un mare doctor serafic, pe sfântul Bonaventura, episcop și cardinal dar mai ales un frate din ordinul franciscan. De menționat e faptul că acest titlu de doctor serafic, l-a primit datorită numeroaselor sale trate de spiritualitate, dintre care, cea mai cunoscută fiind Itinerarium mentis in Deum, adică Drumul sufletului către Dumnezeu.
Însă ceea ce e mai interesant la sfântul Bonaventura e tocmai programul și secretul vieții sale, a unei vieți pline de bucurie și de pace, iar secretul său a fost acesta, Nu este suficientă citirea fără participarea inimii; nu ajunge speculaţia fără evlavie; ştiinţa fără dragoste; inteligenţa fără umilinţă, munca fără har. Un program de viață pe care ar trebui să îl avem fiecare dintre noi, să ni-l însușim dar mai ales să îl și punem în practică.
Cum putem face aceasta? Simplu, prin citirea sfintei Scripturi cu inima și nu doar cu mintea, apoi prin a avea evlavie, iubire, dar mai ales umilință. Umilința de a cere de la bunul Dumnezeu să ne de-a harul, harul de a fi umili, după cum a fost și sfântul Bonaventura, de a avea știință cu dragoste, de a vorbi despre Dumnezeu și despre cele cerești cu evlavie și nu cu mândrie, dar mai ales de a citit sfânta scriptură cu inima, mai ales că pentru sfântul Bonaventura cuvântul lui Dumnezeu era unica lumină care dă adevărata știință, adevărata cunoaștere.