Lc 11,5-13
Am contenit noi oare în rugăciune pentru vreo ceva doar pentru a rămâne frustrați de tăcerea lui Dumnezeu?
Am citi zilele acestea despre o fetiță care se ruga din greu la Dumnezeu pentru a-i împlini dorința de ziua ei. Surprinsă fiind de cerere, mama ei a întrebat, Ce dorință? Aș dori o petrecere în grădină, Joi, la care îmi doresc să nu plouă deloc. Fetița s-a rugat seară de seară, Dragă Isuse nu da nici o ploaie Joi. Însă ziua de Joi a sosit iar ploaia a căzut toată ziua. Mama a întrebat-o apoi pe fetiță, Maria nu ești dezamăgită că Dumnezeu nu a răspuns la rugăciunea ta? Mama, mi-a răspuns la rugăciune, dar răspunsul a fost Nu!
Credința asemenea copiilor a făcut-o pe această fetiță să rămână mulțumită și fericită. Adânc în inima ei ea se încrezuse în Dumnezeu că îi va acorda doar ceea ce e spre mai bine. Prin credință noi devenim capabili să vedem valoarea fiecărui Nu și să acceptăm doar ceea ce îi face plăcere mai mult lui Dumnezeu. Când ceva are loc, împotriva voinței noastre, atunci realizăm că trebuie să provină de la Dumnezeu. Căci cum altfel s-ar fi putut întâmpla? Un strigăt simplu, O Doamne, dacă vei veni în ajutorul meu va fi de ajuns ca pacea și echilibru să se restaureze în inima mea. Încrederea este fructul credinței de neclintit și al pietrei fundamentale a bucuriei spirituale eliberatoare. Încrederea vine mai ușor dacă iubim. Fiindcă pentru cei care îl iubesc pe Dumnezeu, totul va deveni mai bun. Când suntem liberi de atașamentele egoiste ale plăcerii, gloriei deșarte și a lăcomiei, fiecare cerere pe care o vom face lui Dumnezeu va fi cu adevărat ascultată, totul spre beneficiul nostru.
