Lc 11,1-4
Am citit la un moment dat o rugăciune care spune că I-am cerut lui Dumnezeu putere ca să pot atinge Gloria, însă am fost făcut slab ca să pot învăța cum să ascult cu umilință. I-am cerut lui Dumnezeu sănătate ca să pot face lucrurile mai bine, însă mi s-a dat infirmitate ca să fac totul cum trebuie. Am cerut bogății ca să pot fi fericit, însă mi s-a dat sărăcie ca să pot fi înțelept. Am cerut putere ca să pot fi lăudat de oameni, însă mi s-a dat slăbiciune ca să pot simți nevoia de Dumnezeu. Am cerut tot ce am nevoie pentru a mă bucura de viață, însă mi-a dat viață ca să mă pot bucura de toate lucrurile. Nu am primit nimic din ce am cerut însă am primit tot ceea ce am sperat. Mai că mă disprețuiesc, că rugăciunile mele nerostite au fost cele ascultate. Sunt cel mai binecuvântat dintre toți oameni.
În textul evangheliei de astăzi, vom vedea cum discipoli îi cer lui Isus să îi învețe cum să se roage. Ei au avut fericirea de a fi primi martori la rugăciunea lui Isus. Ei au văzut cum se uita Isus, în sus, la ceruri înainte de a-i învăța. Ei tânjeau să se roage asemenea lui Isus. Ca răspuns la cererea lor, Isus îi învață una dintre cele mai perfecte rugăciunii, rugăciunea Tatăl Nostru.
În rugăciunea Tatăl Nostru, întâlnim, într-un mod mult mai practic adevărata relație dintre Dumnezeu și oameni, dintre cer și pământ. E formată din două părți. Prima, vorbește în numele lui Dumnezeu: sfințirea numelui Tatălui, a împărăției și a voinței lui sfinte. A doua parte despre interesele și grijile omenești, pâinea noastră cea de toate zilele, iertarea, ispita omniprezentă. E destul de liniștitor faptul că Dumnezeu nu e interesat doar în ceea ce aparține sau ține de el ci și de ceea ce ține de noi, oameni, interesele și grijile noastre. Iar Dumnezeu știe deja toate interesele noastre încă dinainte de a le cere.
Pentru majoritatea dintre noi rugăciunea e un adevărat chin. Chinul însă este adesea împletit cu binecuvântările, momentele profunde de pace, și cu prezența iubitoare a lui Dumnezeu. Astfel ni se reamintește că va trebui să ne încredem în el și să perseverăm până la sfârșit.
