Totul părea rău în Israel. Regale și regina îl urau pe Dumnezeu. Ce exemplu rău! Curând și oameni au început să îl urască pe Dumnezeu și să se închine zeilor falși. Oare îl mai iubea cineva pe Dumnezeu?

Da, încă mai existau puțin oameni fideli Domnului. Într-o zi, Dumnezeu i-a vorbit unuia dintre aceștia pe nume Ilie.

Ilie i-a spus vicleanului rege Ahab, Viu este Domnul Dumnezeul lui Israel, în fața căruia stau, că în anii aceștia nu va fi nici rouă, nici ploaie decât la cuvântul meu”. Ceea ce însemna foame! Dumnezeu nu avea de gând să își lase poporul să continue în nelegiuirea lor.

După ce l-a avertizat pe rege, Dumnezeu l-a trimis pe Ilie, într-un loc liniștit din țară. Stând lângă un rău, Ilie a așteptat. Dumnezeu trimitea corbi ca să îl hrănească. Aceștia îi aduceau pâine și carne, dimineața și seara. Iar Ilie bea apă din acel râu.

Nu după mult timp râul a secat, din cauza lipsei ploilor. Cuvântul lui Dumnezeu se împlinea. Întreaga țară a rămas fără apă. Culturile nu mai creșteau. Oameni erau înfometați. Probabil Ilie se întreba ce se va întâmpla cu el acum că apa nu mai era.

Dumnezeu i-a spus lui Ilie, Ridică-te, mergi la Sarépta din Sidón și rămâi acolo! Iată, am poruncit acolo unei femei văduve să se îngrijească de tine!”. Dumnezeu cunoștea nevoile slujitorului său. Însă ce cale ciudată de a le furniza. Cu umilință, Ilie a ascultat de Dumnezeu, când a ajuns la Sarepta, văduva era deja la porțile cetății adunând lemne pentru foc.

Adu-mi, te rog, puţină apă într-un vas ca să beau!”, i-a cerut Ilie femeii. Adu-mi, te rog, şi o bucată de pâine!

Ea a răspuns: „Nu am nimic copt, ci doar un pumn de făină într-un vas şi puţin ulei într-un urcior.

Trist e faptul, că această femeie i-a spus profetului că în momentul în care acestea se vor termina, ea și fiul ei vor înfometa până vor muri.

Nu te teme, mergi şi fă după cuvântul tău! Dar fă pentru mine o turtă mică mai întâi şi adu-mi-o; apoi vei face pentru tine şi pentru fiul tău! După care Ilie a spus, «Vasul cu făină nu se va termina şi untdelemnul din urcior nu se va împuțina până în ziua când Domnul va da ploaie peste fața pământului»”. Pentru ca aceasta să se întâmple Dumnezeu trebuia să săvârșească un miracol, ceea ce a și făcut. Femeia și fiul ei au mâncat multe zile, dar făina și uleiul nu se terminau.

Ilie a trăit cu ei. Într-o zi s-a întâmplat un lucru destul de trist. Fiul văduvei a murit. Ilie a cărat trupul băiatului în camera de sus. A strigat la Domnul spunând, Doamne Dumnezeul meu, fă, te rog, să se întoarcă sufletul acestui copil în el!”. O rugăciune cam imposibilă!

Domnul a auzit vocea lui Ilie iar sufletul acelui copil s-a reîntors la el, iar el a înviat. În momentul în care Ilie a luat copilul și l-a dat mamei sale, aceasta i-a spus, Acum ştiu că eşti un om al lui Dumnezeu şi cuvântul Domnului în gura ta este adevăr!

Trei ani mai târziu, Dumnezeu l-a trimis pe Ilie înapoi la rege spunându-i, Voi trimite ploaie pe pământ.

Să merg la Ahab? A răspuns Ilie. Soția lui Izabela, a ucis deja o sută din profeți Domnului. Însă Ilie nu a comentat. S-a ridicat și s-a dus la regele Ahab.

Când cei doi s-au întâlnit, Ilie l-a provocat pe Ahab să adune întregul Israel și toți cei 850 de profeți falși, într-un loc numit Muntele Carmel. Acolo Ilie a vorbit poporului, Dacă Domnul este Dumnezeu, atunci urmați-l pe el.

Ilie a pus să fie pregătiți doi tauri pentru sacrificiu. Însă nici un foc nu trebuie să fie folosit pentru a-i aprinde. Să chemați numele dumnezeului vostru şi eu voi chema numele Domnului! Dumnezeul care va răspunde prin foc, acela este Dumnezeu”. Așa să fie, a răspuns poporul.

De dimineață până seară profeți falși ai chemat și au strigat la zeul lor fals. Au dansat și au strigat, și s-au tăiat pe ei înșiși cu cuțite până sângele le curgea. Însă nici un foc nu a coborât.

Apoi Ilie, a pus lemnul și jertfa să fie bine udate cu apă, după care s-a rugat. Doamne…fă să se ştie astăzi că tu eşti Dumnezeu în Israél şi eu sunt slujitorul tău! În acel moment a căzut focul lui Dumnezeu. A ars în întregime taurul și lemnul. A ars până și pietrele puse ca altar.

Când oameni au văzut aceasta au strigat, Domnul este Dumnezeu! Iar Ilie a spus, Prindeți preoții lui Baal. Nu lăsați pe nici unul să scape. Ilie a făcut ceea ce ar fi trebuit să facă regele Ahab cu mult timp în urmă. A ucis toți acei preoți.

Apoi slujitorul lui Dumnezeu i-a spus lui Ahab că ploaia e pe drum. Imediat a apărut un nor mic pe cer. Avea să fie ploaie? După trei ani de secetă aprigă?

După un scurt timp, cerul a devenit negru cu nori și vânt și a căzut o ploaie grea. Dumnezeu a trimis ploaie. Dumnezeu a arătat oamenilor că Ilie spunea adevărul. Dumnezeu doar el este adevăratul Dumnezeu.

Credeți că regele Ahab l-a onorat pe Dumnezeu și pe slujitorul său Ilie? Nu! De fapt, Izabela a încercat să îl ucidă pe Ilie, însă acesta a scăpat. Într-un final, Ahab a murit într-o bătălie iar servitori au împins-o pe Izabela de pe zidurile palatului. Ea a murit strivită de pietre.

Ce s-a întâmplat cu Ilie? Într-o zi Dumnezeu a trimis o trăsură de foc cu cai de foc, iar Ilie, omul de foc al lui Dumnezeu, a fost urcat la cer de către un vârtej de vânt.

Sfârșit

Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp
Email

Articole asemanatoare

//
Daca aveți vreo întrebare trimiteți-mi mesaj aici și va voi răspunde imediat!
Cu ce va pot ajuta?