Luni din săptămâna 1 din Advent – 2

Mt 8,5-11

Ori de câte ori ne aflăm în diverse poziții de putere și autoritate avem parte de experiența a ceea ce a spus centurionul în textul evangheliei de astăzi.  Le spunem subordonaților sau angajaților să facă ceva și de obicei ei fac. Cuvântul nostru este suficient ca lucrurile să fie făcute. Cuvântul nostru este puternic.

Centurionul l-a uimit pe Isus fiindcă el credea cu adevărat că cuvântul lui Isus era suficient să vindece servitorul său. Centurionul de asemenea a dezvăluit prin acțiunile sale cât de mult ținea la slujitorul său, el a făcut un efort imens prin a-l căuta pe Isus, de dragul slujitorului său. Centurionul a dat dovadă de o credință rar întâlnită la astfel de persoane.

Isus profită de această ocazie pentru a arăta că Împărăția este deschisă oamenilor asemenea centurionului și tuturor celor care nu făceau parte din poporul evreu. Darul credinței a încetat să mai fie un monopol al evreilor. Acest episod cu centurionul a arătat universalitatea împărăției, și îl vom auzi pe Isus spunând, vor veni mulți de la răsărit și de la apus. Erau anumite lucruri prevestitoare, o sclipire a activităților misionare a apostolilor, vestea cea bună a împărăției care acum e proclamată în întreaga lume.

Până și acum, munca misionară a bisericii continuă, iar noi continuăm să întâlnim oameni de diferite culturi și credințe care dau dovadă de aceleași calități ca și centurionul. Continuăm să realizăm în dialogul nostru cu alte credințe că noi nu deținem monopolul bunătății și a credinței. Ajunge să învățăm adevăratul înțeles al dialogului, descoperirea bunătății în toți ceilalți.

Alte opțiuni: 01, 02, 03, 04,

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

div#stuning-header .dfd-stuning-header-bg-container {background-image: url(https://paxvobis.ro/wp-content/uploads/2021/11/header-nou-final.jpg);background-size: initial;background-position: center bottom;background-attachment: scroll;background-repeat: no-repeat;}#stuning-header div.page-title-inner {min-height: 400px;}