Fap 12,1-11
2Tim 4,6-8.17-18
Mt 16,13-19
Astăzi celebrăm sărbătoarea a doi mari apostoli, a lui Petru și Paul, a doi bărbați chemați de Dumnezeu pentru a săvârși fapte mărețe. Doi bărbați care cu siguranță nu s-au născut echipați și pregătiți să îl slujească pe Dumnezeu, ci mai degrabă, doi bărbați care au fost echipați de Domnul însuși cu harul necesar predicării evangheliei și într-un final dăruirii propriei vieții de dragul lui Cristos.
Primul a fost Petru, un tânăr pescar care trăia pe costa mării Galileii într-o provincie de la marginea imperiului Roman. Un om predispus să izbucnească și slab când e sub presiune.
Apoi a venit și Paul, un intelectual, un fariseu învățat care persecuta creștini, ba chiar a și ordonat uciderea cu pietre a primului martir a Bisericii, sfântul Ștefan.
Vedem aici două caractere complet nepotrivite pe care Domnul să le cheme în slujirea sa și să îi stabilească ca apostoli ai Bisericii. Și totuși, Domnul i-a ales, și le-a încredințat evanghelia sa mântuitoare.
Petru și Paul au devenit apostoli nu prin propriile lor merite, ci prin experimentarea milostivirii lui Isus față de ei. Milostivirea a fost cea care i-a transformat și i-a echipat pentru a predica vestea cea bună. Milostivirea a fost cea care i-a schimbat și stimulat în a-și dedica întreaga viață lui Isus.
Cu toate că Petru l-a recunoscut pe Isus ca Mesia la Cezarea lui Filip, el tot s-a scufundat în mare din cauza lipsei sale de credință iar mai târziu chiar la și renegat pe Isus de trei ori.
Paul, persecutorul exemplar al creștinilor nici măcar nu încerca să îl urmeze pe Isus. El își dedicase întreaga energie în distrugerea și nimicirea lor.
Și totuși, acești doi oameni au avut o întâlnire cu Isus care i-a schimbat pentru totdeauna:
Petru, mă iubești? L-a întrebat Cristos înviat. Apoi i-a poruncit să pască oile mele…apoi i-a zis să îl urmeze. Petru probabil ar fi căzut în genunchi în lacrimi, simțindu-se nevrednic să fie în prezența prietenului său după ce îl renegase și îl abandonase. Isus ar fi putut să îi spună, Petru, de ce m-ai părăsit? Petru, unde ți-a fost mintea? Petru, credeam că ești de partea mea, pleacă acum și lasă-mă în pace. Însă Isus a arătat o mare milostivire iar inima lui Petru a fost schimbată pentru totdeauna.
Pe drumul său spre Damasc, având scrisori de acordare a permisiunii să îi aresteze pe creștini, Paul a auzit o voce măreață, Saul, Saul, pentru ce mă persecuți?… sunt Isus, cel pe care îl persecuți. Această întâlnire cu Cristos i-a schimbat viața lui Paul pentru totdeauna. A început să predice în ciuda suspiciunii de înțeles a creștinilor. Probabil că ei spuneau, cel care a vrut să ne ucidă, acum pretinde că este unul dintre noi. Aveți grijă! Isus a arătat o mare milostivire iar inima lui Paul a fost schimbată pentru totdeauna.
Acești doi oameni au murit pentru Cristos ca martiri în Roma în timpul persecuției ordonate de împăratul Nero în anul 64. Petru a fost executat aproape de colina Vaticanului și îngropat într-un mormânt simplu și superficial pe o parte a colinei. Paul a fost decapitat în afara orașului și îngropat într-un cimitir pe Via Ostiense. Timp de 2000 de ani mormintele lor au fost locuri de pelerinaje, și pot fi vizitate și astăzi.
Sângele lor, alături de sângele a numeroși martiri, au fertilizat solul Bisericii Romei care a crescut și a înflori cu o credință tot mai puternică. Petru și Paul au predicat credința pe care au primit-o cu o mare convingere Romanilor, devenind legătura vie dintre Isus și Biserica Romei. Această Biserică care astăzi e formată din peste 1,2 miliarde ce credincioși, continuă să îi numească ca apostoli pe Petru și Paul. De-a lungul secolelor, Petru și Paul au fost legătura noastră vie cu Isus Cristos însuși.
Două caractere nepotrivite au fost chemate la fapte mărețe.
Apostoli noștri sunt, un renegator al lui Cristos și un ucigaș de creștini.
O întâlnire cu milostivirea lui Isus i-a echipat cu harul necesar, inclusiv cu moartea pentru mântuitorul lor.
Acest fapt ne umple și pe noi cu o mare speranță și bucurie. Acum vă invit pe toți să vă adresați o întrebare simplă, Dacă un renegator și un ucigaș au putut fi transformați de milostivirea lui Isus Cristos, atunci de ce nu am fi și noi? Dacă Isus a chemat două caractere nepotrivite să fie mari apostoli ai Bisericii, de ce nu ar putea Isus să mă cheme și pe mine la fapte mărețe? Pentru a face fapte mărețe în familia mea, la locul meu de muncă, în comunitatea mea, în țara mea sau în Biserica mea?
Isus nu îi cheamă pe cei pregătiți și potriviți să îl urmeze, ci doar strigă chemarea.
În încheiere să îl rugăm să ne dea astăzi harul de care avem nevoie, la această întâlnire Euharistică cu milostivirea sa, pentru ca viețile noastre să fie continuu reînnoite și transformate cu marea speranță pe care o găsim în Petru și Paul, doi bărbați nepotriviți chemați de Dumnezeu la fapte mărețe. Amin
