Ap 11,19a;12.1-6a.10
1Cor 15,20-27a
Lc 1,39-56
Adormirea Maicii Domnului și casa ei din Efes
Sfânta Tereza de Liseux este un exemplu minunat de persoană care a privit la Maria ca la mamă a ei însă într-un mod mult mai special. Tereza își pierduse mama înainte să împlinească vârsta de 10 ani. Apoi, când se lupta pentru propria ei viață din cauza unei boli foarte grave, ea a fost vindecată în mod miraculos prin mijlocirea Mariei. Tereza mereu s-a văzut pe ea însăși cum se odihnește în brațele Mariei. Copilul Isus a găsit protecție în brațele Mariei și tot la fel s-a întâmplat și cu Tereza. Motivul pentru marea noastră bucurie de astăzi când celebrăm înălțarea Mariei la ceruri e faptul că noi celebrăm marele privilegiu ce i-a fost oferit mamei noastre cerești.
Unul din modurile în care noi putem înțelege prima lectură de astăzi care, sincer vorbind, pare și un pic ciudată, este faptul că Maria se află în ceruri de unde ajută la nașterea Bisericii de aici de pe pământ, a Trupului lui Cristos. După cum odinioară a dat naștere lui Isus în Betleem tot la fel acum în ceruri, ea mijlocește înaintea lui Dumnezeu pentru Biserică, ajutând la nașterea Bisericii. Acesta e motivul pentru care Dumnezeu o a trimis-o în unele locuri precum Lourdes și Fatima, tocmai pentru a ne reaminti cum trebui să trăim ca membri ai Bisericii. Acesta e motivul pentru care uneori Maria mai este numită și Noua Eva sau A doua Evă. În grădina, Adam și Eva au dat curs ispitei și s-au întors împotriva planului lui Dumnezeu pentru noi. Însă Isus a venit pentru a îndrepta acest plan al lui Dumnezeu pentru noi motiv pentru care adesea Isus mai este numit și Al doilea Adam sau Noul Adam. După cum Maria a ajutat planul lui Dumnezeu ea este numită Noua Evă, iar ca Noua Evă nu e de mirare că din ceruri ea ajută la nașterea Bisericii.
E complet normal ca Maria, care a cooperat cu planul lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră prin Da-ul ei dat lui Dumnezeu și prin nașterea lui Isus, ca ea să fie cinstită la finalul vieții ei prin ferirea ca putrezirea să îi atingă trupul. Această recompensă nu i-a fost oferită de Dumnezeu doar pentru faptul că a dat naștere lui Isus, ci putrezirea nu s-a putut atinge de trupul Mariei fiindcă ea era fără de păcat. În scrisoarea către Romani (6,23) apostolul Paul ne spune răsplata păcatului este moartea. Pentru că Maria a fost neprihănită, curată și fără de păcat, era normal și logic ca ea să nu sufere nici consecințele păcatului, adică putrezirea să nu îi atingă trupul. În schimb ea a fost înălțată cu trupul și cu sufletul în gloria cerului. Când Isus a fost înălțat la ceruri au existat mulți martori în jurul său. Însă nu la fel s-a întâmplat și în cazul Mariei, fiindcă înălțarea ei la ceruri nu e menționată nicăieri în sfânta Scriptură, ci e doar o credință constantă a Bisericii încă din primul secol. Când papa Pius al XII-lea a proclamat oficial dogma ridicării cu trupul și cu sufletul la cer în 1950 el nu a menționat dacă Maria a murit sau nu. El doar a afirmat că la sfârșitul vieții ei ea a fost înălțată la ceruri atât cu trupul cât și cu sufletul. Însă conform tradiției ea a murit însă trupul ei a dispărut din mormânt fiindcă a fost înălțată la ceruri.
Există mult mai multe evanghelii scrise decât cele patru prezente în Noul Testament a lui Matei, Marcu, Luca și Ioan. Multe alte evanghelii nu au fost acceptate în Noul Testament de biserica primară fiindcă nu toate învățăturile lor reflectau credința Bisericii. Unele dintre aceste evanghelii, de exemplu susțineau că Maria ar fi murit și a fost îngropată în apropiere de grădina Ghetsimani. Astăzi există chiar și o biserică Greco-Ortodoxă în apropiere de Ghetsimani în care se află un mormânt în care se susține că a fost pusă Maria după ce a murit. Însă există o tradiție mult mai puternică conform căreia Maria și-a petrecut ultima parte a vieții ei în Efes, în Turcia de astăzi unde a și murit și a fost înălțată la ceruri.
Cu două secole în urmă o soră pe nume Anne Catherine Emmerich, o sfântă germană care a primit și stigmatele, într-una din viziunile ei pe care le-a primit între ani 181-1824, a văzut imaginea casei Mariei de pe un deal din apropiere de Efes. Sora Anne Catherine Emmerich a fost beatificată de sfântul Papă Ioan Paul al II-lea în anul 2004. Zelul unei alte sore franceze pe nume Sora Marie DeMandat-Grancey, a rezultat în realizarea unei expediții ce au localizat rămășițele casei în anul 1891, pe muntele Nightingale în apropiere de locul antic al Efesului, exact același loc în care spusese și sora Anne Catherine Emmerich că era. Forma casei și toate celelalte detalii s-au potrivit perfect descrierii oferite de sora Anne Catherine Emmerich, și pe deasupra era și singura casă de pe deal. Acum acea casă de pe muntele Nightingale, din apropierea vechiului Efes a fost restaurată și venerată ca și casa în care Maria și-a petrecut ultimii ani din viața ei pentru a evita persecuția Bisericii din Ierusalim. Acea casă se află în grija fraților franciscani și în fiecare an primește un milion și jumătate de vizitatori.
Prima biserică ce a fost ridicată în Efes în al doilea secol al Bisericii a fost dedicată Mamei noastre cerești. Biserica primară avea un principiu clar definit în construirea Bisericilor, adică ei construiau Biserica în onoarea cuiva numai dacă acea persoană a trăit sau a murit ori a fost martirizat în acel loc. Când Isus a murit pe cruce el și-a rugat prieteni apropiați și pe discipolul Ioan să aibă grijă de mama sa (In 19,26-27), astfel și sfântul Ioan a petrecut mult timp în Efes și tot acolo este și îngropat. În anul 432, un mare conciliu al Bisericii a fost ținut în Efes, în cadrul căruia s-a și declarat că Maria este Mama lui Dumnezeu. Un astfel de Conciliu nu s-ar fi ținut acolo dacă nu s-ar fi crezut cu tărie că Maria, Mama lui Dumnezeu ar fi trăit acolo. Cei care au fost în vizită la acea casă a Mariei au dat mărturie că au simțit prezența Mamei cerești foarte tare. Multe haruri și binecuvântări se primesc acolo. Se pot vedea multe cruci lăsate acolo de oameni care au fost vindecați în mod miraculos. Această casă a Mariei este vizitată și de către mulți musulmani fiindcă și musulmani au o devoțiune puternică față de Maria. Casa Mariei din Efes este singurul loc din lume în care atât musulmani cât și creștini se roagă împreună în pace. Asta e ceea ce Maria ca mamă și ca Noua Evă dorește, ca toți oameni să se roage în pace împreună. Pe 26 iunie 1967, papa Paul al VI-lea a vizitat această casă. Pe 30 noiembrie 1979, papa Ioan Paul al II-lea a celebrat sfânta Liturghie în apropierea ei, urmând ca în anul 1991 să o numească casa materială a Mariei.
Înălțarea Mariei la ceruri ne amintește că viața viitoare este doar la mână depărtare de viața aceasta, că între viața aceasta și cea viitoare se află doar un simplu văl. Cea de-a doua lectură de astăzi ne-a spus că toată făptura este adusă la Cristos la timpul cuvenit. Era normal ca Maria să fi fost prima care a fost adusă la viața în Cristos și să fie făcută părtașă la gloria care ne așteaptă pe fiecare dintre noi din moment ce cu toți suntem fii și fiice ale lui Dumnezeu din momentul botezului nostru. În prima sa lectură apostolul Ioan a scris, Iubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu, dar nu s-a arătat încă ce vom fi. Ştim că atunci când se va arăta, vom fi asemenea lui pentru că îl vom vedea așa cum este (1In 3,2).
Sfântă Marie, Maica lui Dumnezeu – roagă-te pentru noi!