Mc 16,9-15
Credința este un dar de la Dumnezeu. Nu e ceva pe care îl câștigăm sau dobândim prin propriile noastre eforturi. E un mister modul în care Dumnezeu ne oferă aceste daruri. O persoană poate citi Biblia întreagă, să îi studieze pe cei mai buni teologi și să asculte cei mai convingători predicatori fără să ajungă la credință.
Sfântul Petru și Sfântul apostol Ioan, din prima lectură de astăzi s-au dus să predice învierea lui Cristos. Ei au vindecat un olog ca semn că cuvintele lor vin de la Dumnezeu. Însă conducători poporului tot nu credeau în ei. Nu ar trebui să fim surprinși. Nu e un lucru ușor să crezi că acel olog a putut să meargă într-o clipită. Maria Magdalena a anunțat discipolilor lui Isus vestea cea bună că ea l-a văzut pe Isus viu după moartea lui. Iar ei au refuzat să creadă în ea. Și iarăși nu ar trebui să fim surprinși. Nu e un lucru ușor să crezi că un om s-a întors din morți.
Ce ar trebui să ne surprindă e propria noastră credință. Unii dintre noi ar putea crede fiindcă s-a născut din părinți catolici care au văzut la rândul lor că au fost botezați ca și copii. Însă unii oameni, botezați ca și copii, au respins credința mai târziu în viața lor. Alți s-au convertit ca și adulți și au crezut că credința vine din exemplul bun și învățăturile celorlalți. Unii însă au fost martorii bunului exemplu și au auzit învățăturile dar fără să se convertească.
De aceea, va trebui să stăm în fața lui Dumnezeu, în mirare, că din propriile lui motive, fără nici un merit din partea noastră, a oferit în mod liber credința ca dar. Iar credința e cea care face toată diferența în viața noastră.
