Luni din săptămâna a 2-a din Postul Mare

luni, 14 martie 2022

Luni din săptămâna a 2-a din Postul Mare

Sf. Matilda, regină; Fer. Iacob Cusmano, pr.

Culoare:  violet
Psaltire
:   II

Liturghie proprie,
prefaţa pentru Postul Mare (I, II, III sau IV)

Dan 9,4b-10
Ps 78
Lc 6,36-38

Ant. la intrare            Cf. Ps 25,11-12

Mântuieşte-mă, Doamne, şi îndură-te de mine. Piciorul meu stă pe calea cea dreaptă; în adunări îl voi binecuvânta pe Domnul.

Rugăciunea Zilei

Doamne Dumnezeule, tu ne porunceşti să ne înfrânăm trupul, spre vindecarea sufletului. Dă-ne, te rugăm, putere să ne ferim de orice păcat, iar inima noastră să poată împlini poruncile iubirii tale. Prin Domnul nostru Isus Cristos.

LECTURA I

Am păcătuit, am săvârşit fărădelegi.

Citire din cartea profetului Daniel 9,4b-10
Te rog, Doamne Dumnezeule mare şi înfricoşător, tu care păstrezi alianţa şi bunătatea faţă de cei care te iubesc şi păzesc poruncile tale! 5 Noi am păcătuit, am săvârşit nelegiuire, ne-am răzvrătit, ne-am revoltat şi ne-am îndepărtat de la poruncile tale şi de la judecăţile tale. 6 Nu i-am ascultat pe slujitorii tăi, profeţii, care au vorbit în numele tău către regii noştri, către căpeteniile noastre, către părinţii noştri şi către tot poporul ţării. 7 A ta, Doamne, este dreptatea, iar a noastră este ruşinea feţelor, cum este astăzi pentru oamenii din Iuda şi pentru locuitorii Ierusalimului, pentru întregul Israel, cei de aproape şi cei de departe, în toate ţările unde i-ai alungat din cauza infidelităţii lor pe care au săvârşit-o împotriva ta. 8 Doamne, a noastră este ruşinea feţelor, a regilor noştri, a căpeteniilor noastre şi a părinţilor noştri, pentru că am păcătuit împotriva ta. 9 Dar la Domnul Dumnezeul nostru este îndurare şi iertare, căci împotriva lui ne-am revoltat. 10 Nu am ascultat glasul Domnului Dumnezeului nostru, ca să umblăm în legile sale pe care le-a pus înaintea noastră prin slujitorii săi, profeţii.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL

Ps 78(79),8.9.11 şi 13 (R.: cf. Ps 102(103),10a)
R.: Nu ne răsplăti, Doamne, după păcatele noastre!

8 Nu mai lua în seamă împotriva noastră
nelegiuirile celor de odinioară, ci să ne întâmpine degrabă îndurarea ta!
Căci suntem cu totul lipsiţi de putere. R.

9 Ajută-ne, Dumnezeul mântuirii noastre,
pentru gloria numelui tău!
De dragul numelui tău,
mântuieşte-ne şi iartă-ne păcatele! R.

11 Să ajungă până la tine gemetele celor prinşi în război,
scapă-i cu braţul tău puternic
pe cei condamnaţi la moarte! R.

13 Iar noi, poporul tău şi turma păşunii tale,
te vom lăuda în veci
şi vom vesti lauda ta din generaţie în generaţie. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE            Cf. In 6,63c.68c

Cuvintele tale, Doamne, sunt duh şi viaţă; tu ai cuvintele vieţii veşnice.

EVANGHELIA

Iertaţi şi veţi fi iertaţi.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 6,36-38
În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: “Fiţi milostivi precum Tatăl vostru este milostiv! 37 Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi; nu condamnaţi şi nu veţi fi condamnaţi, iertaţi şi veţi fi iertaţi; 38 daţi şi vi se va da; o măsură bună, îndesată, scuturată şi cu vârf vi se va da în poală, căci cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura şi vouă!”

Cuvântul Domnului

Rugăciunea credincioși

Fraților preaiubiți, în textul evangheliei de astăzi am văzut cum Isus ne-a chemat să fim la fel de milostivi și plini de compasiune asemenea Tatălui nostru. Să ne rugăm ca și noi să avem parte de harul minții și inimii lui Cristos. Să spunem împreună:

 R. Ascultă-ne Doamne!

  • Ne rugăm ca creștini să acorde o prioritate mai mare căutării darului compasiunii pentru ca astfel să îi poată ajuta pe toți cei aflați în nevoie. R.
  • Ne rugăm ca creștini să continue acest Post Mare cu un duh plin de generozitate, pentru ca toate proiectele lor de compasiune să aducă speranța în inimile tuturor celor care au nevoie. R.
  • Ne rugăm ca noi toți să căutăm convertirea inimii în acest Post Mare, prin care ne confruntăm cu realitatea păcatului nostru și să avem parte de experiența iertării lui Cristos. R.
  • Ne rugăm ca națiunile bogate să de-a dovadă de o profundă compasiune prin care să facă disponibil vaccinul de Covid și la cei care nu au mijloacele necesare de a-l procura. R.
  • Ne rugăm ca cei care ajută și contribuie la ajutorul refugiaților din Ucraina, să aibă parte de toată susținerea de care au nevoie, iar prin bunătate celor din jur să fie susținuți în speranță. R.
  • Ne rugăm și pentru toți credincioși noștri răposați, ca ei să se odihnească în pace. R.

Dumnezeule atotputernic și veșnic, privește cu iubire asupra turmei tale adunată în rugăciune. Dă-ne te rugăm harul ca fiecare dintre noi să poată umbla în lumina lui Isus Cristos, Domnul nostru. Amin

Asupra Darurilor
Primeşte, Doamne, cu bunătate, rugăciunile noastre şi eliberează-i de înşelăciunile lumii pe aceia pe care i-ai învrednicit să slujească tainelor cereşti. Prin Cristos, Domnul nostru.
Ant. la Împărtășanie        Lc 6,36

„Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv”, spune Domnul.

După Împărtășanie

Această împărtăşanie, Doamne, să ne cureţe de păcat şi să ne facă parte de bucuriile cereşti. Prin Cristos, Domnul nostru.

Luni din săptămâna a 2-a din Post – 4

Lc 6,36-38

Judecarea aproapelui

Într-un spital de nebuni, un reporter insistent tot întreba doctorul responsabil cum află dacă o persoană este „normală” sau nu. Doctorul l-a un moment dat i-a spus, Facem testul căzii. Adică, umplem cada cu apă și îi dăm pacientului o lingură, un pahar și o găleată și îi cerem să golească cada.

Aha! O persoană normală ar folosi găleata nu? A întrebat reporterul. Nu! O persoană normală ar scoate capacul de scurgere. Dorești o cameră sau un separeu? A fost răspunsul doctorului.

În textul evangheliei de astăzi, Isus ne-a sfătuit să fim milostivi, să nu judecăm și să nu condamnăm, să iertăm greșelile pe care le vedem și să fim generoși în aprecierea celor din jur. Cineva spusese la un moment dat că în unele situații din viață nu avem cum să scăpăm de obligația de a face judecăți chiar și asupra caracterului moral al celorlalți. Părinți, logodnici, angajați, judecători civili, administratori bisericești și mulți alți asemenea, toți aceștia au această obligație. Un lucru e clar că răul trebuie condamnat. Isus însuși a făcut aceasta. Învățăturile lui Isus ne avertizează însă împotriva uzurpării judecății definitive a lui Dumnezeu, care el singur vede inimile. În contrast cu judecata lui Dumnezeu, noi va trebui să recunoaștem judecățile noastre ca fiind tentative, parțiale și nepotrivite.

Fi milostiv. Isus ne-a poruncit să fim milostivi, să avem compasiune. Asta înseamnă mai mult decât simpla imitație. Asta înseamnă că atitudinile lui Dumnezeu vor trebui să fie atitudinile noastre. Modul său de a se comporta cu noi va trebui să devină unul natural și pentru noi când noi avem de-a face cu cei din jur. Asta nu e o opțiune ci o obligație creștină. De ce ne poruncește el aceasta? Iar asta fiindcă sunt atât de multe suflete care au nevoie de iubirea și milostivirea lui Isus iar noi ca discipoli ai săi, suntem chemați să fim martori vii ai milostivirii și iubirii sale. E responsabilitatea noastră ca și creștini să fim imagini vii ale lui Isus.

Nu judecați și nu condamnați. Încearcă oare Isus să ne sperie? Da! Isus dorește să scoată în evidență gravitatea judecării și a condamnării celorlalți și de modul în care aceasta poate amenința mântuirea noastră. Isus ne invită să nu luăm calea mândriei sau a ego-ului fiindcă acestea ne vor duce la condamnare ci să alegem calea virtuții. Cine dorește să fie condamnat? Ce păcătos nu ar dori să aibă parte de experiența iertării lui Dumnezeu? Aceasta este chemarea noastră, iertarea și ispășirea noastră. Isus a spus, Iubiți-vă unul pe altul așa cum eu v-am iubit pe voi (In 15,12).

Iartă greșelile celorlalți. Iertarea este un alt aspect serios al lui Dumnezeu. El însuși a spus că dacă noi nu îi iertăm pe ceilalți, atunci nu vom mai fi capabili să experimentăm iubirea lui Dumnezeu și iertarea sa în viețile noastre. De fapt, apostolul Paul a spus că ori de câte ori refuzăm să iertăm, de fapt permitem satanei să aibă controlul mai tare asupra vieților noastre (2Cor 2,11). De aceea va trebui să iertăm.

Fi generos în aprecierea celor din jur. Poate că odată la o sută de ani o persoană ar putea fi ruinată de laudele excesive, însă cu siguranță că odată la fiecare minut cineva moare în interior din lipsa laudei. Sfântul Paul spusese, Să nu iasă din gura voastră nici o vorbă rea, ci ceva bun, spre edificare, așa cum trebuie, ca să dea har celor ce ascultă (Ef 4,29). Amin

Alte teme de predici sau cateheze

  1. Exemple de compasiune.
  2. Să nu judeci.
  3. Povara cea mai grea: vina.
//
Daca aveți vreo întrebare trimiteți-mi mesaj aici și va voi răspunde imediat!
Cu ce va pot ajuta?